Supa crema de linte

Retega supa crema linte

Supa crema de linte

O mână de linte este suficientă pentru a găti rapid o supă cremă sau pentru a face o salată gustoasă. Săracă în calorii și bogată în nutrienți, lintea este o leguminoasă perfectă pentru a fi preparată în orice timp al anului, în salate, dar și ca un element important într-o cină vegetariană. Eu înclin întotdeauna spre alimente care sunt ușor de gătit și lintea se pregătește fără griji pentru orice masă. Cu un gust de nucă, lintea are o valoare nutritivă ridicată de care oricine poate beneficia prin introducerea acestei leguminoase sănătoase în dieta lor.
Există 3 categorii de linte pe care le găsim în magazine: linte brună, verde și roșie.


Lintea brună – Aceasta este de departe cea mai întâlnită varietate de linte, și, probabil, cea pe care o vedeți la magazinul cu produse alimentare locale. Lintea brună poate varia în culori de la kaki maro la negru închis, și, în general, are o aromă ușoară de pământ. Se fierbe în aproximativ 20-30 de minute și își păstrează forma foarte bine. Cea mai neagră și mai fină linte este lintea beluga, care este bogată în nutrienți.


Lintea verde- Aceasta are un gust robust, oarecum piperat. Lintea verde, în general, are cel mai lung timp de gătire, mai mult de 45 de minute, dar își păstrează o textură fermă, chiar și după preparare. Acest lucru o face ideală pentru salate.


Lintea roșie (sau galbenă) – Cu culori variind de la aur la portocaliu la roșu, aceasta este mai dulce și mai păstoasă decât lintea brună – pentru mintea noastră, cel puțin! Este undeva la mijloc, în ceea ce privește timpul de gătit și se face de obicei în aproximativ 30 de minute. Ea tinde să devină pastă atunci când este gătită. Astfel încât acest tip de linte este perfect pentru mâncăruri indiene , gen curry, sau pentru supe cremă.

Lintea este o sursă excelentă de molibden și acid folic. Ea este, de asemenea, o sursă foarte bună de fibre dietetice, cupru, fosfor și mangan. În plus, dintr-o cană de linte îți poți lua și porția de fier, proteine, vitamina B1, acid pantotenic, zinc, potasiu și vitamina B6.

Și dacă vreți să urmăriți și video cu beneficiile lintei, îl avem chiar aici:

Vă propun o rețetă simplă și rapidă din linte roșie, pentru că este cea mai potrivită pentru ceea ce vom face, și anume o supă cremă de linte. Aveți mai jos un video în care am explicat fiecare pas al preparării.

Pasul 1

Punem lintea în apă și adăugăm sare. O lăsăm să fiarbă și între timp, ne ocupăm de legume, pe care le tăiem cât de mărunt (se pot pune și rase sau tocate cu ajutorul unui robot de bucătărie)

Pasul 2

Când lintea este aproape fiartă, punem și legumele. La final, cand totul a fiert bine, punem mirodeniile. Eu am optat pentru curry și mentă, însă bineînțeles, se poate condimenta dupa gustul fiecărei case. Adăugăm și puțin ulei de măsline. Dacă doriți să faceți cremă din această supă, puteți pune supa în blender după ce ați lăsat-o puțin la răcit.

Observatie: Lintea se pune la înmuiat cu o seara înainte.

 

Print Friendly, PDF & Email

Be Social

Related Recipes